Pestera Romanesti este situata in sud-estul satului cu acelasi nume de pe teritoriul judetului Timis, in Muntii Poiana Rusca, pe versantul stang al Vaii Farasesti. Aceasta pestera este de dimensiuni medii, avand o intindere totala de 1450 de metri si este asezata pe 3 nivele. Portalul de acces in Pestera Romanesti este de 9,5/2 metri, lucru care permite iluminarea naturala a pesterii pe o distanta de peste 50-60 de metri. Dintre cele trei nivele amintite mai sus, numai doua dintre acestea pot fi vizitate de catre turisti, cel inferior fiind destinat doar explorarilor speologice.
Sapaturile arheologice efectuate in mai multe randuri in pestera au condus la descoperirea de oseminte ale ursului de caverna, precum si a urmelor unei asezari omenesti datate din neolitic. Astfel aici au fost gasite un depozit de cereale, ceramica apartinand culturilor Tisa si Cotofeni si o vatra care poate fi vazuta in prezent la Muzeul Banatului din Timisoara, unde a fost reconstituita si expusa.
Un alt aspect interesant al acestei pesteri este acustica deosebita pe care o are, fapt care a condus la oranizarea unor concerte in luna octombrie a fiecarui an, incepand inca din 1984, in incaperea denumita sugestiv Sala Concertelor. Astfel, pe “scena” Pesterii Romanesti si-au facut aparitia nume precum Filarmonica Banatul, sau formatiile Cargo, Zdob si Zdub sau Nightlosers.
Accesul catre Pestera Romanesti se face din Timisoara, urmand drumul european E70 Timisoara-Lugoj, apoi pe drumul national DN 68A spre Deva pana la Cosava.De acolo se ajunge usor pana in satul Romanesti, de unde se mai merge pe jos aproximativ o ora pana la pestera.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu